3 aprilie 2020 Moldova

Campania #VinulMeu

”Adoptă un vin mic și ajută-l să crească voinic” sau cum susținem producătorii mici de vinuri în perioada crizei

Blocați în case, dar cu visele slobode

Iată-ne. Izolați prin case. Departe de oameni. Nu mai ieșim la evenimente sau la un pahar de vin cu prietenii.  Și totuși trăim vremuri unice. Vremuri când ne aducem aminte ce înseamnă să punem umărul pentru celălalt, să ne susținem și să trecem împreună de greutăți.

Suntem blocați în casele noastre, dar nu și în ambiția de a reuși, nu și în libertatea de a visa. Trebuie doar să schimbăm perspectiva. Cu această idee a pornit un grup de inițiativă care își propune să ajute producătorii mici de vinuri să supraviețuiască în această perioadă de criză. #VinulMeu este denumirea campaniei lansate de Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova, împreună cu grupul de inițiativă ”Susținem afacerile locale”, prin care producătorii și consumatorii se solidarizează pentru o cauză unică.

De ce Micii Producători de Vinuri?

Efectele pandemiei se fac tot mai mult resimțite, afectând întreaga comunitate vitivinicolă. Producătorii mici de vinuri sunt cei mai vulnerabili. Ei sunt singuri pe scena crizei, în „teatrul unui actor”: nu au nici suficiente resurse umane, nici financiare ca să facă față crizei. Regimul de izolare, lipsa de pe rafturile magazinelor mari, anularea evenimentelor de promovare și închiderea localurilor sunt doar câteva dintre problemele cu impact major asupra vânzărilor. Acum, mai mult ca oricând, producătorii mici au nevoie de sprijinul nostru.

#VinulMeu este Vinul Tău. #Vinbun

”Suntem o comunitate de oameni care aleg să susțină vinurile locale, produse de artizanii vinificației – vinuri care pot fi livrate, acum, în perioada de carantină, direct la tine acasă ”,

spune Iulian Bercu, membru al acestui grup de inițiativă. Iulian și-a propus să se implice (voluntar) și să filmeze câteva spoturi video cu vinificatorii mici, care au nevoie acum, mai mult ca oricând de susținere și promovare.

Cum te poți implica și tu?

Alătură-te inițiativei #VinulMeu aici https://www.facebook.com/groups/575452073066707/ și află din prima sursă cine sunt producătorii mici, care sunt vinurile lor și descoperă-le povestea. Mai mult de atât, vei avea acces la evenimente online, degustări, seri culturale. Pe #VinulMeu ne vom da întâlnire pentru un pahar de vorbă și o rază de optimism.

Cumpără online. Vei avea acces la toate platformele unde poți comanda acasă vinuri, vei afla primul despre oferte și promoții. Ce frumos ar fi să susții un producător local de sărbători. Acum e momentul oportun să ne solidarizăm și să ciocnim un pahar de vin autohton. Parteneri ai campaniei sunt platformele de vânzări online care livrează în raza orașului Chișinău și îți aduc vinul direct la ușă.

Adoptă un vin. Ești specialist social media sau marketing? Ești fotograf, operator sau creativ? Poți crea un parteneriat cu un producător mic de vin ca să-l ajuți să crească mare. Această criză ne afectează pe toți, și acum mai mult ca oricând, se vor crea relații și parteneriate de încredere. Adoptă un vin acum, și oferă-I expertiza ta, ca mai apoi acest proiect să te recomande ca specialist.

Ce ar fi să schimbăm perspectiva și să transformăm anul 2020 în cea mai de succes perioadă pentru vinificatorii mici? Putem să îi susținem de acasă, în timp ce ei au grijă de roada pentru viitor.

Implicarea ta poate avea un impact extraordinar!

Mai multe informații despre campanie găsești aici: https://www.facebook.com/groups/575452073066707/

Urmărește-ne pe Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCYeN6FvOSz505bWdufxlTVA

© 2010–2020. Toate drepturile rezervate. Website by amigo.studio