10 februarie 2020

KARA GANI și-a turnat cele mai bune vinuri in ciotre

Un mic producător, crescut din rândul vinificatorilor care produc în condiții casnice, a reușit să creeze a doua serie de vinuri, denumind-o cu cuvântul găgăuz Ciotra. În acest fel, vinăria Kara Gani rămâne fidelă căii alese – producerea vinurilor cu un accent găgăuz. Vinurile din noua linie au debutat în timpul sărbătorii Ziua Națională a Vinului -2019.

Ce este Ciotra?

Ciotra este un vas național găgăuz din lemn, utilizat din cele mai vechi timpuri pentru a turna cel mai gustos și cel mai bun vin pentru oaspeți scumpi și dragi inimii”, explică Lora Cerven, directorul Kara Gani. – Este un simbol al ospitalității găgăuzilor. Este prezent la toate evenimentele lor. Ei merg cu Ciotra să invite oaspeții la nunți și botezuri și tot cu Ciotra își întâmpină oaspeții dragi. Noi credem că Feteasca Neagră, 2018 și Cabernet Sauvignon, 2017 sunt cele mai bune vinuri ale noastre, iată de ce le-am turnat în Ciotra. Vom continua să lansăm cele mai bune vinuri în cadrul acestei serii, completând-o treptat cu ceva nou.

Prin vinurile Ciotra noi invităm în mod simbolic oaspeții dragi să ne viziteze. Alegând denumirea Ciotra pentru o serie de vinuri, aducem un omagiu tradițiilor găgăuze și continuăm motto-ul nostru: „Vin cu accent găgăuz”. Ne dorim foarte mult ca aceste vinuri să fie apreciate la justa valoare atât de potențialii cumpărători, cât și de iubitorii vinurilor noastre. Cred că nu doar le vor cumpăra, ci și vor veni să ne viziteze».

Ciotra Feteasca Neagră, 2018

Feteasca Neagră este prima noastră recoltă. Nu știam cum se va comporta acest soi, care este potențialul său”, spune vinificatorul Gheorghe Cerven. – Turiștii străini ne spun ca au mai gustat și în alte țări vinuri din Cabernet-Sauvignon și Merlot, însă Feteasca Neagră de la sud prezintă interes pentru ei. Vinul este produs conform tehnologiei clasice, a fost supus fermentației malolactice. Împreună cu consultantul in vinificare, d-na  Nadejda Mardari, am decis că vom produce Feteasca Neagra fără maturare, nu-l vom păstra în butoaie. Din recolta anului 2018 am obținut 2 mii de sticle».


Vinul are o culoare rubiniu-închisă, cu bordură rubinieAromele primare sunt de pomușoare negre, evidențiindu-se porumbele. Pe pereții paharului rămân piciorușe subțiri dense. Conținutul de alcool este de 15%. Îmbutelierea a avut loc în mai 2019, adică vinul a fost păstrat în sticle mai mult de șase luni.

Buchetul conține arome de prune uscate, porumbrele, aronie, vișină supracoaptă. Deoarece nuanțele de condimente caracteristice soiului Feteasca Neagră nu se manifestă în aromă imediat, este mai bine să decantați vinul (turnați-l într-un decantor sau într-un ulcior), astfel încât să se deschidă mai repede. Eu nu am făcut acest lucru și, în cazul meu, doar după o oră de la deschiderea sticlei în aroma Ciotra Feteasca Neagră, 2018 a apărut o nuanță ușoară de piper negru și puțină nucșoară. Fiecare vin, chiar dacă este din același soi de struguri, este interesant prin felul în care a fost obținut. Se pare că ansamblul proprietăților caracteristice unui anumit soi formează de fiecare dată un nou mozaic aromatic, ceea ce face ca fiecare vin să fie interesant. Desigur, dacă a fost făcut cu iscusință.

Corp mediu, tanini maturi. În gust – aronie neagră răscoaptă și cireșe negre uscate. În post gust – vișină.

Ciotra Cabernet Sauvignon, 2017

Acest vin este, de asemenea, produs conform schemei clasice de vinificație, prin fermentație malolactică și maturare timp de 12 luni în butoaie franceze la a doua utilizare. Cabernet Sauvignon, 2017 este produs într-un lot de 4 mii de sticle. Îmbuteliat în mai 2019

Vinul este de culoare rubiniu-închisă, are o bordură rubinie. Fiți gata să așteptați mult timp pentru a cunoaște bine acest vin. Aromele primare sunt de pomușoare negre răscoapte. După ce am cunoscut aroma primară, am decantat Ciotra Cabernet Sauvignon, 2017, lucru pe care vă recomand sa-l faceți și voi. In paharul deșert se manifestă aromele terțiare cu note animale.  Peste câteva minute, același pahar deșert a început să emane arome de fructe. În general, după fiecare pas de degustare, vinul tot mai mult nu promitea să fie plictisitor.

După ce a stat 1 oră și 40 de minute în decantor, torn vinul în pahar. Buchetul conține arome cu note animale și de pământ. Cinci ore mai târziu – arome de tutun, eucalipt, prune uscate, vișine uscate, porumbrele gem de vișine. Un pahar gol emană arome de fructe. Nu este un vin simplu.

Ciotra Cabernet Sauvignon, 2017 are corp mediu, aciditate vie. Are gust de vișine uscate, un gust sec, ușor astringent. În postgust este o nuanță de cacao.

Au beneficiat de suport

Fondatorii întreprinderii Kara Gani investesc constant în dezvoltarea afacerii lor. Recent, au construit încă un beci pentru păstrarea vinurilor, continuă să amenajeze teritoriul. Schimbările însă nu ar fi fost atât de intense, dacă familia Cerven ar fi rămas singură în fața numeroaselor problemele cu care se confruntă inevitabil micii producători.

Primul ajutor pentru producerea vinului ne-a venit în 2016: în cadrul programului de susținere a micilor producători al Proiectului de Competitivitate din Moldova (MCP) finanțat de USAID și Guvernul Suediei – un grant pentru achiziționarea utilajului de vinificație, spune Lora Cerven. Apoi, am cumpărat o parte de vinificatoare, în care fermentează vinurile noastre la temperatură controlată, butoaie franceze. Pentru a îmbunătăți calitatea produsului, în cadrul aceluiași program implementat de MCP împreună cu Oficiul Național al Viei și Vinului, am beneficiat de serviciile unui consultant, ceea ce este foarte important pentru noi. Nadejda Mardari ne-a ajutat foarte mult, dat fiind faptul că noi nu am urmat instruire profesională în domeniul vinificației. Pentru ca vinurile să poată intra pe piață, a fost necesară elaborarea unui brand. Datorită suportului din partea MCP, agenția specializată «43 Oz»  ne-a ajutat la crearea mărcii Kara Gani, inclusiv a unei cărți de prezentare a mărcii și a etichetelor pentru vinuri. Pentru producătorii mici ca noi, acesta este un ajutor foarte important. De asemenea, ne este dificil să participăm la concursuri pe cont propriu, dar, cu susținerea financiară din partea MCP (participarea este parțial cu plată), vinurile Kara Gani sunt promovate la diferite concursuri internaționale, unde câștigă medalii.

Noi îmbinăm producerea cu turismul, am creat o curte găgăuză și un mini-muzeu în care colectăm lucruri ce descriu viața și tradițiile poporului găgăuz. În vederea dezvoltării destinației turistice, am beneficiat de un grant pentru achiziționarea utilajului destinat bucătăriei restaurantului. Mizăm pe suport și pentru proiectarea hotelului și achiziționarea echipamentului necesar pentru acesta. Suntem foarte recunoscători pentru această cooperare».

Mai există un lucru, în aparență simplu – indicatoarele rutiere cu inscripția “Kara Gani Winery” (instalate la inițiativa și cu resursele MCP). Lora și Gheorghe Cerven au fost plăcut surprinși până la lacrimi, când le-au văzut pentru prima dată. Atunci au înțeles că întreprinderea lor în sfârșit s-a realizat ca vinărie.

Despre Kara Gani cunosc deja nu doar amatorii locali de vin, dar și cei din ambasade. Reprezentanți ai diferitor misiuni diplomatice vin să se relaxeze în curtea vinăriei. Geografia țărilor de unde provin turiștii este foarte vastă. Aici au fost găzduiți oaspeți din aproape toate țările Europei și CSI, Japonia, China, SUA, Argentina, Noua Zeelandă. Desigur, cei mai mulți au fost din țările vecine. Foarte important este că mulți moldoveni sunt interesați să vadă unde se nasc vinurile Kara Gani și să cunoască tradițiile găgăuze. Pentru ei, aceasta este o re-descoperire a țării lor.

Datorită turismului, aproximativ 40% din vin se vinde pe loc. Or, vinul este perceput diferit la vinărie: nu doar poate fi gustat, dar pot fi văzuți și oamenii care l-au făcut, pot fi ascultate istorioarele lor. Proprietarii nu exclud că atunci, când va apare hotelul și va fi finalizată construcția drumului, vor vinde poate chiar 90% din vinuri la curte.

 

Unde pot fi cumpărate?

Vinurile Kara Gani, inclusiv cele din noua serie Ciotra, sunt vândute în vinotecile wine.md și Em-bar-go, precum și în restaurante.

În prezent, se lucrează în vederea expedierii primului lot de vinuri în străinătate. Prietenii familiei Cerven din Danemarca doresc să ajute la promovarea vinurilor Ciotra în această țară scandinavă.

Sursa: https://wine-and-spirits.md/ro/kara-gani-si-a-turnat-cele-mai-bune-vinuri-in-ciotre/

© 2010–2020. Toate drepturile rezervate. Website by amigo.studio